Freedom

Cum să faci rost de 8.000 ron în 12 ore

Au fost cam bizare ultimele zile în Thailanda. Am închiriat o mașină pe care am zgâriat-o la o parcare laterală , fapt ce a zdruncinat serios bugetul și așa limitat. Alături de alte mici extras, iată-mă terminând astfel 80% din banii pentru cele 2 săptămâni în primele 7 zile . Am folosit opțiunea “sună un prieten” (mai exact dă-i un sms cu textul “Poți să-mi pui pe card 2.000 ron pe care ți-i dau înapoi când mă întorc?”), dar cel pe care mă bazam cel mai mult n-a răspuns (deducâd eu că e plecat și el). Next step: MASS. Același sms la alți 6-7 prieteni, cu completarea “sau cât poți dacă e”. Și, da, am primit 3 răspunsuri pozitive; apoi, ca în legile lui Murphy, mi-a răspuns și primul contactat. Așa s-a reechilibrat soldul cardului  trecând de pe roșu pe verde. Vă recomand acest experiment pentru a verifica pe cine și pe cât vă puteți baza; doar așa…

Ieri a fost una dintre acele zile… Trezit la ora 9 (după 5 ore de somn), am căutat noul sediu al Ambasadei României (pentru cei interesați – se ajunge cu BTS până la Ekkamai, apoi o scurtă călătorie cu taxi sau cu tuk-tuk) pentru a face viza fetei. Însă, stupefacție: de când România nu mai are nici ambasador nici consul la Bangkok, iar sediul este într-o clădire de birouri, nu într-o vilă unde era și reședința personalului diplomatic, programul la “Visa section” s-a schimbat radical: marți după-amiază și vineri dimineață. Oricât de amabili au fost cei de-acolo, luni la 10 nu era în ambasadă persoana care se ocupă… Minunat. De parcă n-ar fi fost de ajuns, am ajuns la aeroport după ce s-a închis check-in-ul pentru zborul de Krabi, deși avusesem vreo 6 ore de pierdut prin oraș. Ca prin minune, ne-au luat, prilej pentru Tukta, a cărei principiu de viață pare a fi “what to do, because can not do anything“, să îmi demonstreze că mă stresez aiurea .

Am ajuns la Rai Lay Beach, și, chiar dacă ar fi mai potrivit de povestit pe Permanent Vacation, voi scrie aici. Locul este izolat și pare locul perfect pentru backpackers sau similar, însă aici turiștii sunt extrem de diferiți față de tot restul Thailandei (și față de locurile exotice în general). Nu neapărat ca vârstă (deși, mai în vârstă), cât mult mai îndrăgostiți de lumea de acasă. Să vezi un bar pe plajă unde se ascultă Bob Marley, iar oamenii să fie îmbrăcați în cămașă și să aibă o atitudine de brunch la Hilton Golf Club – mai rar. Asta, bineînțeles, se transformă în prețuri mai mari (în special la cazare). Măcar plouă astăzi, tot e ceva… Un suc natural, apoi mergem să experimentăm noul Nikon D90, pe care nu prea știu să-l folesesc

Hai și-un cântec de atmosferă – thai superstar:

Boxe wireless: Jambox de la Jawbone

Urasc cablurile. Am doua laptop-uri si un desktop pe birou in acest moment, precum si doua monitoare. Mai am un laptop pe care l-am scos la vanzare, deci e plin de cabluri in acest moment la mine in birou. Asta e, pana la urma m-am obisnuit, de 25 de ani tot atarna cabluri de undeva la birou, asa ca nu ma mai deranjeaza chiar atat de tare. Ma apuca doar, din cand in cand, cand mai citesc pe net despre tot felul de inventii, cum sunt monitoarele wireless sau, mai putin pretentioase, boxele wireless. Nu sunt un mare amator de muzica, nu ascult in permanenta, nu am o instalatie audio in sufragerie sau bucatarie, dar ar fi frumos sa pot asculta muzica asa cum trebuie, cand am chef, unde am chef. Cum ar fi muzica de Craciun de ieri, cand cu tot cu ceata si cu frigul, aveam impresia ca mai sunt doua zile pana pe 25 decembrie :)

Eh, va dati seama, problemele de mai sus sunt “probleme” permanente, nimic sa ma faca sa ma chinui sa gasesc o rezolvare. Pana ce am primit, zilele trecute, o boxa wireless: Jambox, de la Jawbone (da, numele este… sonor :)) ).

Boxa este un paralelipiped maricel (cam cat o cutie de iPhone): 151mm x 57mm x 40mm. Greutatea este cam de 350g. Ceea ce o face deosebita, insa, pe langa sunetul foarte bun, este faptul ca poate fi legata prin bluetooth la telefon (iPhone, in cazul meu), iPod Touch sau la iPad. Ceea ce inseamna ca poti asculta muzica ta, nu esti legat de radio, de exemplu, sau de un CD – chiar si stick USB. Ne-ar fi folosit destul de mult in Redescopera Romania, de ce sa nu recunosc: seara, cand lucram la articolele zilei, un sunet mai puternic ar fi acoperit, cel putin pentru mine, povestile lui Augustin. Care nu era neplacute, dimpotriva, dar era prea tentant sa las treaba si sa ma duc sa il ascult :D

Revenind la boxa: legatura prin Bluetooth este extrem de usor de facut (tii apasat un buton, intra in pairing mode si asta e). Mai multe in clipurile de mai jos (reclama, unboxing si review) – eu am boxa de culoare rosie, care arata super bine:

In situatia in care vreti sa vedeti boxa sau sa o cumparati, mergeti la Germanos. Tot au facut ei 15 ani de existenta, poate au reduceri. Merita sa mergeti chiar numai sa vedeti cum arata, ca sa va convingeti. E putin cam scumpa, dar daca nu sunteti innebuniti de sisteme audio si vreti doar un device la care sa puteti asculta ce muzica vreti voi, cand si unde vreti voi, boxele astea sunt exact ce a recomandat medicul. Putin cam scumpe, la aprox. 200E, dar s-ar putea sa fie ok drept cadou de Craciun. Si o mica problema, nu am gasit produsul pe site, ca sa pot da link direct.

P.S.: are si functie de speaker phone, daca va intereseaza: are microfon built-in. Just sayin’.

Cum gandesc inginerii in Silicon Valley despre participarea lor in start-up-uri

“You figure that a start-up in Silicon Valley will have a lifetime of two to five years, and only one in twenty make it”, said Kaphan’s colleague. “So, from an engineer’s point of view, if you want to become a millionaire, you don’t want to stay with one compoany for 10 to 20 years because the company is likely to go belly up. What you want to do is find the new start-ups, get vested in with them, and stay with them for three or four years. You figure a working life of 20 years, you’re likely to run though 10 companies. That actually gives you a good chance of succeeding at one of those companies.”

Este o bucata din Amazon.com, de Robert Spector. E un mod de a gandi care s-ar putea sa nu se potriveasca foarte mult cu ce se intampla in Romania, dar este o mostra de gandire in cea mai dinamica zona din tech-ul mondial.

In memoriam Ioan Chirila

Astazi se implinesc doisprezece ani de cand a plecat dintre noi Ioan Chirila, cel mai important gazetar de sport pe care l-a avut Romania. Colegii lui l-au supranumit "patriarhul presei sportive din Romania". Eu sunt fiul lui si sunt mandru de asta. Dar astazi nu din calitatea de fiu scriu aceste randuri. In societatea noastra mediatica prea adesea oamenii aleg sa-si exteriorizeze sentimentele pana la exhibitie. Sau sa disimuleze sentimente. Daca as impartasi starea mea in aceste momente s-ar gasi cateva fituici care sa-mi puna in gura cuvinte scoase din context numai bune de hranit un public avid si indiferent in acelasi timp. Avid de senzational, indiferent la orice e menit sa sensibilizeze sau sa dea de gandit. Asa ca voi vorbi despre gazetarul Ioan Chirila care si-a inceput cariera ca traducator din limba rusa fiind absolvent al Facultatii de Drept. Apoi a inceput sa colaboreze cu Sportul Popular care mai tarziu a devenit ziarul Sportul unde Ioan Chirila avea sa ajunga in scurt timp cel mai iubit editorialist. Dupa revolutie ziarul s-a transformat in Gazeta Sporturilor si "Nea Vanea" a mai activat acolo -inclusiv ca director al Gazetei pana in 1997 - cand a fost invitat si s-a alaturat echipei Pro Sport ca senior Editor. A scris 29 de carti de sport, veritabile romane pe care multi dintre noi le-au citit cu sufletul la gura, fie ca e vorba de "Nadia", "Viata la Puls 200", "Si noi am fost pe Conte Verde, Espana 82 sau "Rasucind fusele orare". Nadia a fost un best seller al acelor ani fiind editata in 345000 de exemplare, un tiraj mare chiar si pentru acele vremuri in care cartea nu era concurata de alte mijloace media. Mai multe generatii de jurnalisti sportivi au crescut cu cartile lui. Imi aduc aminte editia ziarului care comemora moartea lui Ioan Chirila. In ultima etapa a vietii sale profesionale, la Pro Sport, a fost inconjurat cu dragoste, admiratie si respect de o echipa care se bucura sa-l asculte si sa fure de la el. E recunoscut faptul ca Ioan Chirila avea o memorie infailibila care dublata de un talent extraordinar de povestitor ii strangea adesea in jurul lui pe toti tinerii gazetari de la Pro Sport infometati de trecut fotbalistic povestit in maniera lui Nea Vanea. Tolontan, Cartianu, Vochin, Mitran, Geambasu si multi altii sunt tot atatia gazetari care au crescut si in preajma lui Ioan Chirila. Au trecut ani si viata s-a schimbat. Nu stiu cati isi mai amintesc ca astazi a incetat din viata cel care le-a fost model si pe care l-au admirat cu vocatie de studenti indragostiti de profesorul lor. Nu stiu cine isi mai aminteste cat de mult insemnau textele si cartile lui Ioan Chirila. Memoria oricarui om trebuie intretinuta. Asa am ajuns sa organizam Premiile Ioan Chirila care reprezinta un reper al profesionalismului in jurnalismul sportiv romanesc. Chiar daca de multe ori am ramas dezamagiti de orgoliul eliberat adesea de catre participanti si nu de putine ori am fost acuzati de partinire si subiectivism am ales sa mergem inainte tocmai din dragoste si respect pentru ce a fost Ioan Chirila. Astazi se implinesc 12 ani de la moartea lui. As fi vrut sa scriu mai frumos. As fi vrut sa fiu mai profund. Dar nu as fi putut s-o fac decat in absoluta sinceritate. Nu-mi permit. Fituicile ar fi speculat momentul si n-am vrut sa dau curs unor atare situatii. Era pe 21 noiembrie dimineata devreme cand Ioan Chirila a plecat dintre noi. Acea editie a Pro Sportului dedicata plecarii lui a fost cea mai frumoasa din istoria ziarului( e desigur o opinie subiectiva). Toti "copiii" lui au simtit nevoia sa scrie si toti au scris emotionant, cu talent, cu atentie si din nou cu mult talent. Era ca si cum o rafala de inspiratie magica bantuise intreaga redactie rascolind totul in jur si lasand pe mese cateva texte fantastice. Poate ca e cel mai potrivit sa inchei cu articolul lui Catalin Tolontan la o zi dupa disparitia lui Ioan Chirila(22 noiembrie 1999), un articol care ma scuteste de incercarea probabil ratata de a ma ridica la inaltimea unui text demn de ceea ce a insemnat tatal meu pentru mine. Asa ca va invit sa cititi mai jos articolul lui Catalin:

School for Startups Open Class

Proiectul mi se pare foarte misto (am mai scris de el aici), dar ce e interesant este ca maine – marti, 22.11 – de la ora 17:30, la Hotel Intercontinental, este Open Class. Adica puteti merge chiar gratuit, sa cunoasteti mentorii (Doug Richard si Marius Ghenea), sa aflati despre ce e School for Startups samd.

DIn pacate eu nu pot ajunge, ca mi-ar placea, dar trebuie sa fiu la RadioLynx de la 6 (sa nu uitati, chiar asa, ca discutam despre evenimentele lui 2011, avand cu noi si pe Augustin Radu pe post de offliner cu legaturi online, sa nu traim doar in bula :D ).

Foggy day over Danube

Fisherman

King of the disco, baby… NOT

(Am scris aproape live articolul de azi într-un soi de discotecă din Korat. Da, a fost și Inna în program. Un mare avantaj a fost faptul că nu am avut parte și de legendarul fum de țigară, Thailanda fiind o țară civilizata în care este interzis fumatul în cluburi.)

M-am gândit de multe ori de ce nu mi-au plăcut niciodată discotecile, numite mai nou cluburi. Cred că totul începe cu muzica, în care nu mă regăsesc. Din păcate, nu mai am nici 16, nici 22 de ani pentru a mă mai bucura de volumul tare. Am început sa cred ca “distracția“ (înțeleasă ca muzică tare și băutură până la moarte) este over-rated, în timp ce liniștea nu este apreciată la adevarata sa valoare . Cât despre genul muzical abordat în cluburi, sorry man, dar mi se pare un cântec de aproximativ 6 ore; nimic mai mult…

Cel mai draguț aspect la disco este adunătura de puștani beti, care din 4 beri se fac muci si pt ca e cool. Plus că o fată beată e sexy (sau chiar ușor porno ) până la un punct. Apoi, e complet dezagreabilă și enervantă, chiar și pentru privitor. Va imaginați, la cât de greu este sa te înțelegi cu o femeie trează, cum e după ce și-a rupt capul în club? Priceless. Îl aștept pe “asta pentru că nu mergi tu unde trebuie“. Corect, au aparut o groază de cluburi care încearcă să limiteze dezavantajele astea, devenind tot mai exclusiviste. Însă… Cu cât clubul este mai exclusivist, cu atât frustrarea că, oricât de Charlie Sheen ai fi, nu poti sa faci sex cu toate într-o viață de om.

Și, dacă totuși ma obișnuiesc cu toate astea, nu știu cine a venit cu ideea că stroboscopul e mișto. Strobo on,  pentru mine, este semnalul că am stat deja prea mult. Și așa ajung la un alt aspect pe care nu-l înteleg. Nu vi se pare caă“petrecerea“ se termină mereu întotdeauna cu o oră mai târziu decât ar trebui?? Adică, aproape inevitabil, se ajunge în situația “m-am îmbătat (+motivele pt care te-ai îmbătat), mi-e foame (deci mergem la shaworma cu de toate, iar a doua zi la sală) și vreau să dorm (așa că ajungem la the world famous road of shame – drumul cel lung până acasă în care fie ești în depresie, fie deranjezi, fie ești deranjat)“. Nu-i mai bine să te retragi în glorie? La ora 2, când toate sunt bune și frumoase, comanzi un taxi și gata… În loc să cauți distracția cu forța? 

De asta merg în cluburi doar când nu am de ales. Prefer oricând un pub mai agitat (în mintea mea asta este True Club) sau, după caz, un bar de hotel, o terasă sau un restaurant. Semn de bătrânețe?

Crima horror langa Harsova

In urma cu cateva ore cand am ajuns acasa de la concertul Vunk din Constanta (din Club Fratelli mai exact), am aflat de la un prieteni ca un alt prieten din Bucuresti este venit in Harsova. Avand in vedere ca nu m-am mai intalnit de multa vreme cu Andu, caci despre el este vorba, l-am sunat si ne-am intalnit la “o vorba” in oras. Cand ne-am intalnit am aflat ca este destul de “stresat” ca nu are laptopul la el pentru a transforma niste poze din format RAW in format JPG pentru a le trimite la Mediafax. Mai exact era vorba despre o crima ce avusese loc in Ghindaresti, o localitate aflata la aproximativ 15 km de Harsova, unde s-a nimerit el sa fie la putin timp dupa ce fusese descoperit cadavrul unui calugar al carui corp fusese gasit decapitat in dimineata acestei zile (19.11.2011).  Cand am vazut ca are nevoie de un laptop, m-am oferit imediat sa i-l aduc pe al meu pentru a-si rezolva problema. Am fugit repede acasa sa il aduc, si ne-am asezat la un bar care ofera si internet WI-FI. In urma discutiilor lui cu colaboratorii sai de la Mediafax am aflat tot ceea ce [...]