Comerț online în România

Acum câteva lui, am descoperit PHD Pizza. Am completat un formular în care mi se cereau toate datele posibile, apoi am comandat online prima pizza și, surpriză: în 30 minute mâncarea favorită a burlacului era în Compozitorilor 29. Ce europeano-australiano-american m-am simțit… Zic, uite domnule, începe țara să se miște (cât de cât, pentru că, la finalizarea comenzii, a trebuit să scriu din nou adresa, pe care o scrisesem în formularul de înscriere. Și nu puteam plăti online cu cardul; dar, încă e ok). S-a repetat experiența de 2 ori, însă, la a 4-a încercare, pizza-boy n-a venit (și nu, nu a venit o superblondă cu “hey, vrei ceva yammy?“)… După vreo 10 minute de întârziere, sun nedumerit la numărul de contact, le spun codul de confirmare al comenzii, dar aveam să aflu că n-are nicio importanță, pentru că identificarea comenzii se face prin adresă… Mă rog, întreb dacă mai vine, îmi spune că îi pare rău dar dintr-o eroare, site-ul n-a afișat corect timpul de livrare, dar comand ajunge în vreo 10 minute.  Spectacolul abia acum vine: “Când mai comandați online, sunați-ne să confirmăm că este totul în regulă, că se mai întâmplă”… Un soi de “comandă tu online, apoi și telefonic, că nu prea ne verificăm noi mailul…”.

Din aceeași categorie, “punctele Thank You valorează mai mult în magazinul online Orange“. Comandă băiatul telefon, iar după aceea, aflu că perioada de livrare este de 5 zile lucrătoare. Adică, să ia un telefon din Pipera și să-l aducă în Dr.Taberei durează fix o săptămână. Cam în aceeași perioadă mi-am comandat luni niște dvd-uri de pe amazon.fr, iar joi erau deja acasă… Și atunci, vă întreb: oamenii ăștia sunt întregi la minte? Apropo, ce mă enervează de departe cel mai tare, sunt magazinele virtuale care au doar posibilitatea achitării cu ramburs, nu cu credit card. Finalizezi comanda și aștepți să te sune ei. (asta pe lângă faptul că este mult mai scump). Mi se pare moartea ideii de shopping online. Dacă vreau să comand de pe internet, nu vreau să vorbesc cu tine, dragă comerciantule… Vouă nu?

La un moment dat m-am gândit și la posibilitatea ca românii să nu deprindă acest obicei al achizițiilor electronice. Dar, jumătate din biletele vândute la Vunk la înălțime au fost vândute online. Mi se pare un procent bun; și normal într-o țară în care orice garsonieră sau căsuță din orice cătun este conectată la internet de mare viteză pentu câțiva euro pe lună… Mai așteptăm până ce și comercianții vor învăța să-și țină stocurile, să-și updateze siteurile sau pur și simplu să înțeleagă că sunt penibili… Dacă nu toți, vă întreb pe voi ce magazine online îndeplinesc simultan următoarele condiții:

stoc la zi posibilitatea plății cu cardul nu te sună să confirmi comanda livrează produsele în max 24 de ore în același oraș și 60 de ore în țară

Povesti de iarna si gerunziul nedeclarat

Printul mostenitor al tronului Japoniei priveste placid cum o oaie isi face nevoile pe pantoful lui imperial. Exclama: autentic! Apoi mananca fericit niste branza romaneasca achizitionata din vreun hypermarket.

In biroul unui primar o batrana cere ca autorizatia de inmormantare sa-i fie eliberata direct de la biroul edilului. Ca ea si-a aranjat inmormantarea in cele mai mici amanunte. Are un nepot care se poate deplasa doar patru ore de la Bucuresti si de aia si-a pus cosciugul fix langa pat. Daca o ajuta Dumnezeu, o sa moara pe-o parte si tot ce trebuie facut e s-o traga usor in cosciug. Cum timpul e limitat, nepotu' n-o sa alerge ca nebunu' dupa autorizatie prin vreo comuna adiacenta, da? Ea asta solicita la cei 94 de ani... Inca n-a murit asa ca nu stim ce-o sa se aleaga de ea.

Presedintele Turkmenistanului a interzis fumatul in tara lui. Sau o fi vreo legenda. Daca-i asa, legenda spune ca presedintele, dupa ce a scapat de un cancer pulmonar, a interzis cu marinimie fumatul concetatenilor sai . Poti fi oricand supus unei radiografii si, daca te-au prins ca tragi la falci, te asteapta doi ani de puscarie. Altminteri, presedintele se emotioneaza cand vede un covor turkmen asupra caruia se napusteste numarandu-i nodurile si identificand dupa tipul si vechimea tesaturii originea exacta. Daca se pisa, protocolul e ca toti ministrii il asteapta in picioare. Femeile sunt rau vazute in gasca asta.

Cei mai multi masoni sunt in America. In Romania sunt vreo zece mii. Desi scopul declarat se invarte in jurul binelui, tara noastra nu reuseste sa beneficieze in vreun fel.

Pragul celui de-al doilea razboi mondial. Povestea unui smoking vienez comandat cu o zi inainte de o deportare si care dupa zece ani a fost livrat sotiei proprietarului mort intr-un lagar de concentrare ne face sa tacem pret de cateva zeci de secunde. Pare ca lucrurile din jurul nostru isi pierd culorile, alunecand in sepia. Vinul dezleaga limbi si leaga povesti. Povestile ii fac pe oameni mai buni.

Vorbeam cu o buna prietena si am tras concluzia ca niciun fel de indemn moralizator nu poate sa schimbe un om. Doar o poveste bine spusa are sansa asta. Marquez are cele mai frumoase titluri de carti: "Un veac de singuratate". "Dragostea in vremea holerei". "A trai pentru a-ti povesti viata". Tolstoi vine tare din urma: "Razboi si Pace".

Titlurile lui Marquez contin un gerunziu nedeclarat. Un perpetuum mobile al substantivelor. Totul se intampla la nesfarsit. "Dragostea in vremea holerei".

Cand omul nu va mai sti sa povesteasca va muri. E mult mai periculos decat incalzirea globala.

In Coreea de Sud am auzit ca exista un muzeu al unui fel de mancare pe baza de varza si tot felul de alte legume si frunze. Kimchi.

Windows 8 Consumer Preview la download

Astazi a aparut primul preview al Windows 8. E liber la download aici, abia astept sa il testez, ca prea zice lumea numai de bine :))

De ce iubesc PRIMĂVARA?

Cum aș putea să vorbesc de primăvară decât în cuvinte simple de copil: iarbă crudă, raze de soare calduțe, păsări, curcubee de flori și viață, multă viață. De ce iubesc PRIMĂVARA? Pentru că acest anotimp mă învață mereu ce înseamnă renaștere. Pentru noi, toți, este anotimpul oportun propriei renașteri. Este momentul când ne putem curăța„pământul” [...]

Arta pentru blog

Mi-ar placea ca acest fundal al blogului sa devina un spatiu expozitional. Mi-ar placea sa se construiasca o comunitate grafica care sa atraga atentia asupra tinerilor care au ceva de spus. Care vor sa se exprime vizual. Poate sa fie o acuarela, o fotografie, un colaj, un desen in carbune, benzi desenate, orice forma de expresie care va caracterizeaza. Prin urmare, dati mai departe acest anunt prietenilor vostri artisti sau, daca voi insiva cochetati in vreun fel cu grafica, trimiteti lucrarile la bedforlove at gmail dot com cu subiectul "Pentru blog".
Astept cu nerabdare! :)

Coerența și succesul

Se spune că un mare om de afaceri și-a vândut finalmente afacerea pentru a scăpa de stres. Cu cei mai mulți bani din lume, dar fără preocupare, a încercat să-și amintească ce și-a dorit să facă toată viața și nu a avut timp: să navigheze cu un yacht. Așa că a zburat în Scoția la un șantier naval, iar în prezentarea ofertei, oamenii i-au expus și posibilitatea de a închiria barca în lunile în care nu o folosește, astfel încât să se rentabilizeze investiția. Bussiness-man-ul nostru își face niște calcule și, până la urmă, cumpără 3 yachturi și își deschide o nouă afacere… Nu știu dacă povestea este adevărată sau nu, dar vorba aceea, nu o să lăsăm realitatea să strice o știre bună, nu? Și oricum, nu asta este important. Sunt unii oameni care așa sunt: știu să facă bani, sunt natural born tycoons. Dar noi, cei mai mulți, nu suntem așa. Pentru oameni ca noi, după părerea mea, sunt două lucruri care garantează succesul: entuziasmul și coerența.

Permanent Vacation a fost un proiect care mi-a plăcut foarte mult. Sunt conștient că fix asta lipsea în online: încă un travel blog. Știu că nu scriam nici atât de bine ca Brăduț și nici atât de complet ca Lonely Planet. Dar nu aici a murit, pentru că, pe de o parte, avea un spirit ce putea fi exploatat, iar pe de altă parte, deficiențele se mai compensau din marketing. PV a pierdut pentru că nu a fost tratat ca un proiect serios. N-ai cum să nu îi dedici unui proiect măcar o oră pe zi și să te aștepți să funcționeze. Nu mai contează aspectele obiective (dacă locurile nu erau suficient de exotice, nu prea aveam despre ce să scriu – vz Bruxelles, iar de multe ori când articolele se scriau de la sine, nu găseam internet – vz Mozambic), pentru că, dacă voriam cu adevărat, insistam, căutam și găseam soluții. La un moment dat am decis că este mai bine să-l pun pe hold și să îl regândesc la momentul potrivit.

Exemple de cealaltă parte a baricadei sunt multe: VUNK. Lung a fost drumul până la primul number one al trupei (“Pleacă”), dar întodeauna a fost un singur drum, al cărui capăt nu-l știa nimeni. Tot din experiența personală, Sublime România, chiar și cu mici scăpări, a fost o agenție coerentă în abordarea pe care a propus-o: marketing de inspirație franceză, accent pe client, deontologie, low-cost etc. Mai mult decât atât a fost un trend-setter, foarte multe dintre ideile noastre constituind o sursă de inspirație pentru agențiile concurente și chiar modificând fundamental modul în care se lucrează în organizarea de spectacole.

Priceperea și/sau talentul sunt un pic over-rated; pe de o parte pentru că degeaba le ai dacă alegi să-ți bați joc de ele, iar pe de altă parte, până la un anumit nivel, pot fi educate. Ce nu poți învăța nici în școală, nici la training este să fii entuziast sau să insiști pe un anume drum. Cât timp cât ești coerent într-o direcție, îți dorești să iasă ceva și nu ești paralel cu ceea ce faci (coerență înseamnă și să știi că balet nu vine de la balenă…), n-are cum să nu-ți iasă; mai devreme sau mai târziu, la un nivel sau la altul. Dar iese până la urmă.

Dreptul la…

“Dreptul la lene” / “Le droit a la paresse” este o carte scrisa de Paul Lafargue in 1880. In paginile ei, lucrarea trateaza subiecte din actualitatea secolului XXI (a priceput mersul lumii!), “minunatele” rastimpuri pe care le parcurgem. Iata cateva dintre … Continue reading →

De ce?

Mi s-au pus nenumărate întrebări legate de o mulțime de subiecte privind dezvoltarea personală, majoritatea având ca leit-motiv motivația. De ce unii reușesc în viață, iar alții au parte numai de eșecuri? De ce unele căsnicii sunt un adevărat Rai, iar altele sunt Iadul pe pământ? De ce unii copii sunt sârguincioși și învață la [...]

Hotaratorii.

Toate mergeau bine intre voi, aveai liniste, relatia ta era in grafic. Poate chiar te gandeai ce bine e, ca nu e nicio problema si ca ai noroc ca ai dat peste o asa persoana potrivita. Pana intr-un moment cand, de nicaieri(asa crezi tu) se intampla exact pe dos, iti spune ca mai bine nu mai vorbiti, sa luati o pauza, sa te hotarasti ce vrei mai exact de la relatia asta.

??!?

Treaba mergea bine, pe plus, se vedea, in sfarsit, toata munca ca sa ajungi in punctul asta. Si incepi sa-ti faci planuri si mai mari, sa visezi cum iti dezvolti tu afacerea, oricare ar fi ea. Cam in acelasi timp, partenerul tau(de afacere) sau unul dintre ei(sau ele) iti spune ca s-a gandit mai bine si ca nu prea e de el(sau de ea) ce face acum si ar vrea sa incerce altceva.

Din nou,…??!? ce, ma….?

Sunt doar doua exemple, intamplatoare sau nu, din doua dintre cele mai importante axe ale vietii noastre: relatia si profesia; povestea de dragoste si lectia de viata: sufletul si mintea. Cateodata, se interesecteaza toate si isi schimba locurile intre ele.

Intr-o zi, nu stii care, omul din viata ta sta de vorba cu o prietena sau un prieten bun si, nu stii cum, ajung sa-ti hotarasca si tie continuarea vietii. I se spune ce este bine sa faca, legat de tine si de povestea voastra. De cele mai multe ori decizia si planul pus la cale, in spatele tau, nu sunt in favoarea ta:) Cea sau cel care pune “umarul” la asta este un “hotarator”, care pe fondul vulnerabilitatii(reale sau nu) ale “victimei” din fata, decide si pentru altcineva, pentru tine, care nu stii ca ti se pregateste…ceva.

De cele mai multe ori totul pleaca de la “nu stiu ce sa ma fac cu…” sau “spune-mi ce sa fac cu…” sau “tu cum crezi ca e mai bine sa fac…?”… Mai devreme sau mai tarziu, toti suntem “hotaratori” pentru cineva sau “hotaratii” cuiva. Ni se cere parerea si ne-o dam ca niste experti in sfat-ologie si, sunt convins, ca aproape niciodata, nu ne gandim la efectul de domino pe care-l poate avea un sfat de-al nostru dat cuiva care, in acel moment, il ia ca pe a 11-a porunca. Mi s-a intamplat sa fiu si de-o parte si de alta si nici acum nu stiu de unde mi s-au tras anumite povesti sau, mai degraba, finalul lor. Si nici acum nu stiu mai multe despre unele persoane ale caror continuitate in relatie le-am influentat-o si m-am dat cu parerea, spiunandu-le ce este mai bine sa faca.

Asa este ca o sa ne gandim putin mai bine inainte sa ne dam cu parerea, atunci cand ni se cere, despre cum ar trebui sa-si rezolve altii problemele? De cele mai multe ori nici nu stim bine despre terta persoana implicata in discutie…si noi facem, cumva, sa-i influentam viata. Si, de prea putine ori, ajungi sa zici, mandru de tine, “daca nu i-as fi zis eu ce sa faca….” sau, mai pe intelesul apropiatilor mei, vorba aia cu “eu, eu, eu am facut asta”:)

Sfaturile ar trebui platite. Dar nu de catre cei care le cer, ci de cei care le dau. S-ar da mult mai putine si cu mult mai multa atentie…..hotarat lucru.

Experimentand Prezenta…

Mereu “alergi”… Vrei “mai mult”, vrei “mai bine”… Vrei sa ai, sa cunosti, sa stii, sa perfectionezi… Dar, mereu constati ca atunci cand ajungi “acolo”… nu e “indeajuns”… Si iar incepi sa alergi “in jurul cozii”… Te “imprastii”!… Te fragmentezi!… … Continue reading →